miercuri, 28 octombrie 2009

Bucurii

..., preocupare pentru a (ne) arăta o viaţă fără de orizont, ocuparea ochiului şi a minţii cu grija de multe, inflaţie de clişee, cu aspect de imagini, menite a întoarce ochiul lăuntric către otrava deznădejdii. Media, multi-media, alter-media, hiper-media, info-media, ...
De la erezia iconoclastă - nimic nou. Pervertirea atinge acolo unde are trecere: lipsa dragostei, a credinţei sau nădejdii, ori puţinătatea lor, self estime-ul promovat cu discreţie dar ferm şi cu insistenţă, şi alte multe care ni se insinuează constant şi prietenos şi înfăţişate drept (!) componente fireşti ale vieţii.
Ce mai text, de tura-vura, pentru uz gospodăresc e cât p-aci să iasă dintr-o însăilare indignată de-cu-seară, acum, în toiul unei săptămâni agitate, cu bucurii mărunte şi spaime uriaşe ... Citesc mult, înţeleg cam tot, iar la vremea trăirii ...ia experienţa de unde nu-i! Nici îmi vine să cred că mie mi se întâmplă! De aici şi bucurii-le.

luni, 19 octombrie 2009

"Pauză de-o nasoală"

Pauza a durat câţiva ani, să tot fie treizecişi... ceva, cu tot cu "pauze"...
Am început prin clasa a V-a, iniţiat de către doi colegi mai vârstnici, noi pentru formula clasei noastre, moşteniţi de la promoţia anterioară. Făceam vizite alternativ, mai ales la ei, unde vizitam mai întâi frigiderele...
Totul părea palpitant, da, chiar aşa mi se înfăţişa desfăşurarea aceea de mişcări, fraze neterminate sau încheiate în surdină, când mă făceam că pricep foarte bine totul, teama care mă însoţea şi care, în loc să mă depărteze, dădea o savoare aparte noii mele orientări.
După o masă, altminteri frugală, ne delectam cu o tărie, de regulă, garnisită bogat cu ţigări. Străinezele erau ceva care trebuia preţuit cu osebire, odată pentru că nu oricine fuma aşa ceva, apoi pentru că tot ce era import era prin definiţie calitate şi, în fine pentru că erau scumpe.
Odată intrat în "club", mi se părea că toată lumea mă priveşte altfel: în primul rând, părinţii - suspicioşi; asta îmi dădea fiori reci, pentru că tata era aspru.
Colegii - invidioşi, gata să mă "dea pe faţă"; fiori de mândrie.
Profesorii, fiind la începutul gimnaziului, în care aveam câte un profesor pentru fiecare disciplină, încă nu îi luam foarte în serios. Abia după ce am adâncit experienţa, chiulind masiv mai ales sâmbăta, când nu dădeam deloc pe la cursuri, am simţit pregnant interesul altcuiva pentru viaţa mea: multele absenţe consemnate, notele catastrofale, şi vor mai fi fost şi alte semne, s-au grămădit pe vitrina mea, împuţinându-mi orizontul, şi aşa sărăcuţ. "Scăpasem" de sub autoritatea adulţilor, o luasem razna - zicea toată lumea de deasupra mea, lucruri de neînţeles se petreceau cu mine, copil capabil etc.
Au urmat, se înţelege, represalii. Am întreupt unele activitaţi, pe altele le-am rărit, păstrând ascunse întâlnirile în urma cărora am învăţat să maschez mirosurile...
În liceu am reluat mai detaşat vechile abordări, în nouă tovărăşie. Totul era mai elaborat: aveam trebuinţă de un suport pentru care făceam un efort special şi care susţinea energetic orice întreprindere. La o adică, era în stare să atragă chiar şi "capete încoronate" de virtuţi nedezminţite în acţiunile paralele actului didactic. Aşa, ajunsesem la o perfecţiune pe care numai mărturia catalogului o faulta cu nepăsare: cu incursiuni pe sub podul cel mare, prin scări de bloc turn, luminatoare, unde aprofundam noua descoperire prin procedee palpitante, mimând chiar boschetăria: vânam chiştoace, pe care le ascundeam savant după o necesară repertoriere...
Am uitat de unde pornisem, grija fiind pentru cât mai mare discreţie faţă de părinţi şi profesori, faţă de autorităţi - în general, pentru eficacitate în exhibare faţă de victimele alese ori ocazionale, şi mai puţin pentru sinceritate la care mă îndemnau prietenii. Târziu, după repetate încercări, cele mai multe fără noimă, am primit un gând la care m-am ruşinat: "Am fumat şi noi, în tinereţe... De altfel, aici, majoritatea fumătorilor sânt tineri, de la o vârstă însă..." De atunci am pornit şi strădania, slavă Domnului, am căutat urma firii pe care am început s-o părăsesc demult şi pe care mi-o doresc cu adevărat. Nu e o realizare personală, nu e nici măcar o realizare dar nu mai fumez de ceva vreme. Încă mai caut re-întoarcerea la fire, asta pentru că pierderea am simţit-o adesea dar am căutat s-o umplu ca pe un gol, iar nu s-o întăresc ca pe o slăbiciune.